”Guvernul lui Iohannis a acționat haotic, pe alocuri chiar criminal, în cazul pandemiei. A închis restaurantele și barurile unde nu exista dovada existenței unor focare de infecție, dar a lasat deschise mallurile. A distrus afacerile a mii de firme și a lăsat fără slujba milioane de oameni. Decizia instanței de la Bacău nu face decât să confirme haosul și degringolada măsurilor adoptate de Guvernul Dreptei Unite în lupta antiCOVID. Guvernul PNL, susținut de Iohannis și de USR se dovedește a fi un guvern criminal. Sute de oameni mor în fiecare zi din cauza prostiei, a ipocriziei și a incapacității guvernanților de a lua deciziile care se impun în lupta cu pandemia. În timp ce situația devine dramatică. Iohannis și guvernul Dreptei Unite se gândesc doar la alegeri și la câștigarea puterii absolute în România”, susține social-democratul Sorin Vlașin, candidat pentru Parlamentul României și președinte al PSD Sighetu-Marmației.

Potrivit candidatului PSD pentru Senatul României, Sorin Vlașin, suferințele și problemele actuale ale românilor, insecuritatea sanitară și materială provocată de proasta guvernare nu mai contează pentru Iohannis. Președintele nici măcar nu se mai ferește să afirme în fața jurnaliștilor că va menține acest sistem falimentar de acțiune împotriva epidemiei, cel puțin până după organizarea alegerilor. ”Împreună putem scăpa România de acești infractori! Împreună putem da românilor siguranța și respectul pe care le merită. În 6 decembrie să trimitem acasă acest guvern care falimentează România!”, susține Sorin Vlașin, candidatul PSD pentru Parlament, la alegerile din 6 decembrie.


Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT MARAMUREȘ, cod mandatar financiar 11200020

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și