Diana Şoşoacă rezolvă, prin vorbe, problemă după problemă, atât pe cele internaţionale, cum ar fi revolta lui Prigojin din urmă cu câteva săptămâni, cât şi pe cele interne, respectiv scandalul „azilelor groazei”.

Liderul partidului S.O.S. România susține faptul că românii trebuie să se întoarcă în țara lor pentru a munci și pentru a fi remunerați corespunzător. În timp ce conaționalii au grijă minuțios de bătrânii din străinătate, vârstnicii noștri sunt tratați mizerabil.

„Îi solicit Guvernului să aducă din Occident badantele românce care s-au specializat în îngrijirea bătrânilor și să le ofere condiții și salarii motivante ca să lucreze în azilele din România, astfel încât să avem personal profesionist care să aibă grijă de bătrânii din azile. În timp ce badantele românce îngrijesc bătrânii din alte țări, în România bătrânii noștri sunt bătaia de joc a unor persoane dezumanizate care îi supun pe cei care stau în azile la torturi și tratamente degradante”, scrie senatorul Diana Şoşoacă într-un comunicat al partidului pe care-l conduce, SOS România.

„Este timpul ca românii să se întoarcă acasă și să primească venituri corespunzătoare în România, pentru că avem nevoie de profesioniștii care au plecat să muncească în străinătate, indiferent de domeniu! În schimb, în România sunt aduși muncitori din Asia cărora li se oferă condiții mai bune decât românilor! I-am solicitat de asemenea premierului României ca, în calitate de senator membru al Comisiei pentru Abuzuri, să fiu persoana responsabilă care merge în control în țară pentru a verifica la sânge situația din azile și pentru a propune luarea unor măsuri dure care nu țin cont de intrigile politice și de aranjamentele de culise.

De asemenea, am solicitat înființarea unei Comisii de Anchetă în Parlament care să investigheze situația din azile și să identifice vinovații, făcând lumină în aceste cazuri care au șocat România.”, a scris Diana Şoşoacă pe Facebook.


Preluare: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și