Situaţia financiară precară pe care spitalul sighetean o are de înfruntat nu este nouă. Deficit şi datorii au existat şi în anii trecuţi, însă strategiile abordate nu au condus la o eliberare de sub jugul presiunilor economice şi, prin urmare, sumele de bani datorate doar au crescut.

„În cadrul şedinţei noi am prezentat situaţia economică a spitalului până la data de 30 iunie. La acel moment figuram cu o datorie totală de 4.314.296 lei, dintre care, printr-o reeşalonare a datoriei către furnizori, am ajuns la 514.636 lei, plăţi restante sub formă de arierate. Totalul de plăţi restante este de 1.782.277 lei”, a menţionat Monica Nicoară, director economic Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.


Mai puţin cu 300.000 lei din bugetul local, în 2016

În ceea ce priveşte deficitul numerar lunar înregistrat, majoritar, acesta este datorat cheltuielilor cu personalul şi doar în procent de 20% alte cheltuieli. Lunar, unitatea are cheltuieli în medie de 190.000 lei pe utilităţi şi aproximativ 2.7 milioane lei de personal. Strategiile de soluţionare a problemelor sunt puţine, iar spitalul caută sprijin şi din partea consiliului local.

„Ideea este că o să încercăm să optimizăm puţin veniturile şi să reducem cheltuielile unde este cazul. Pe lângă asta noi am venit cu propunerea ca toate cheltuielile pe care le avem cu utilităţile să fie suportate de la bugetul local. Astfel am putea să ne gestionăm situaţia. Media lunară pe care o avem la cheltuielile pentru utilităţi ajunge la 190.000, ceea ce înseamnă aproximativ 23% din cheltuielile noastre cu bunuri şi servicii”, a spus Monica Nicoară.

Subvenţiile de bugetul local ale Spitalului Municipal din Sighetu Marmaţiei pentru 2016 sunt de 500.000 de lei, cu peste 300.000 lei mai mică decât în 2015.

Deficit de 500 posturi

Toate aceste presiuni economice şi financiare ajung inevitabil să fie resimţite în rândul pacienţilor, în special în materie de condiţii. Pe partea actului medical Spitalul Municipal declară că problemele pot fi gestionate.

„Noi încercăm ca pacienţii să nu resimtă. Nu au fost cereri pentru decontarea medicamentelor sau produselor sanitare achiziţionate pe perioada spitalizării. În schimb, unde ar putea simţii ar fi condiţiile hoteliere. Partea actului medical încercăm să o acoperim, însă clădirile, care au peste 100 de ani, se află într-un stadiu avansat de deteriorare. Noi tot încercăm să reparăm şi să igienizăm, dar rezultatele sunt de scurtă durată. Acum suntem la faza în care analizăm situaţia şi căutăm soluţii. Să optimizăm veniturile, să reducem cheltuielile, dar nu într-atât încât să destabilizăm. Ne-am propus să luăm problemele pas cu pas şi să le rezolvăm treptat”, a conchis Monica Nicoară, director economic Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.

Pe lângă toate problemele de natură financiară existente în unitate, o altă sursă de presiune o consituie personalul. Din totalul de 1.352 de posturi aprobate, doar 852 sunt ocupate. Astfel, spitalul din Sighet se confruntă şi cu un deficit de 500 posturi, extins pe toate categoriile de personal.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și