Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare lansează un apel către pacienți, aparținători și vizitatori, invitându-i să împărtășească experiențele trăite în cadrul unității medicale, indiferent dacă acestea au fost pozitive sau negative.

Inițiativa, comunicată public, vizează creșterea transparenței și îmbunătățirea calității serviciilor medicale.
Conducerea spitalului încurajează pe oricine a întâmpinat dificultăți în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), Ambulatoriul de specialitate sau pe secțiile unității să semnaleze problemele întâlnite.
„Vrem să vă ascultăm. Vrem să fim mai buni,” se arată în comunicat. Managerul spitalului subliniază importanța dialogului sincer și promite că toate sesizările vor fi tratate cu seriozitate, având ca prioritate sănătatea și demnitatea pacienților.
Această inițiativă reflectă angajamentul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare de a construi o relație de încredere cu comunitatea și de a răspunde nevoilor acesteia. „Împreună putem schimba lucrurile în bine,” concluzionează mesajul conducerii.