Conducerea celui mai mare spital din Maramureș a anunțat că în această săptămână a avut loc recepția lucrărilor pentru proiectul “Modernizarea/extinderea infrastructurii electrice și de fluide medicale”, în cadrul SJUBM, în cadrul proiectului fiind executate lucrări de modernizare / extindere a infrastructurii electrice și de fluide medicale.
Managerul Alexandru Oros a anunțat că valoarea lucrărilor a fost de peste 10 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene accesate de Consiliul Județean Maramureș: „Zonele din spital în care au avut loc lucrările de modernizare sunt :
Parter – Spitalizare de zi
Etaj 3 – Ortopedie/Traumatologie
Etaj 4 – Chirurgie generala
Etaj 5 – Ginecologie si neonatologie
Etaj 6 – Obstetrica ginecologie
Etaj 7 – Oncologie
Etaj 9 – Endocrinologie,Reumatologie,Chirurgie toracica,Chirurgie cardiovasculara
Etaj 10 – Neurologie
Etaj 11 – Pediatrie”.
„Obiectivul general al proiectului este creșterea siguranței pacienților Spitalului Judeţean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” prin extinderea și modernizarea instalațiilor electrice și de fluide medicale și instalarea de sisteme de detectare a concentrației de oxigen. Implementarea acestui proiect conduce la îmbunătățirea infrastructurii de alimentare cu energie electrică și fluide medicale existente și creșterea securității la incendii în secțiile care utilizează fluide medicale pentru desfășurarea actului medical din Spitalul Judeţean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” în scopul de a asigura un răspuns în timp util și eficient al sistemului medical public din județul Maramureș. Mulțumiri Consiliului Județean Maramureș pentru susținerea și implementarea acestui proiect esențial pentru siguranța pacienților care apelează la serviciile medicale ale SJUBM”, arată manager Oros George Alexandru.