Cercetători de la Universitatea McMaster din Canada apreciază într-un studiu recent că secretul pielii frumoase stă în sport. Studiul lor, publicat în revista PNAS și prezentat la Congresul Societății americane de medicină sportivă, arată că o activitate fizică practicată trei ore pe săptămână duce la întinerirea considerabilă a pielii.

Cercetătorii au desfășurat cercetările pe circa 30 de voluntari cu vârste cuprinse între 20 și 84 de ani, analizând o anumită parte a corpului: pielea de pe fese, expusă foarte rar razelor soarelui, contrar celei de pe față, care îmbătrânește mai repede. Ei au prelevat probe din epidermă și dermă. Rezultatele au arătat că "sportivii" de peste 40 de ani aveau o piele mai tânără cu 20 de ani față de sedentarii de aceeași vârstă.

Epiderma și derma celor din urmă erau mult mai lăsate, mai uscate și mai puțin elastice. Avantajele nu se opresc însă aici pentru că sportul poate chiar inversa procesul de îmbătrânire. Astfel, s-a constatat o întinerire cu circa zece ani la persoanele sedentare de peste 65 de ani care făcuseră trei ședințe pe săptămână pe bicicleta de apartament timp de trei luni. "Este un lucru remarcabil", a spus dr. Mark Tarnopolsky, autorul principal al studiului.

Nu se cunosc prea bine motivele acestui proces, dar răspunsul ar putea fi în moleculele numite citokine, ce transmit informații între celule prin circulația sanguină. "Este uimitor modul complex în care mișcarea ne schimbă corpul", adaugă dr. Tarnopolsky, precizând în schimb că este imposibil de conceput o metodă antirid miraculoasă. Cel mai bun mijloc rămâne însă exercițiul fizic, căruia i se atribuie deja o listă lungă de avantaje pentru sănătate.


Preluare: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și