Starea de sănătate a fostului președinte al României, Ion Iliescu, s-a deteriorat semnificativ, acesta fiind supus unei intervenții chirurgicale în dimineața zilei de miercuri, potrivit unui comunicat al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Conform informațiilor oficiale, Ion Iliescu a prezentat dificultăți respiratorii importante, ca urmare a progresiei bolii de bază. În acest context, echipa medicală multidisciplinară a decis efectuarea unei proceduri chirurgicale pentru asigurarea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția s-a desfășurat fără incidente, iar fostul președinte rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate.
„Pacientul primește în continuare tratamentul și monitorizarea necesare în cadrul secției de terapie intensivă”, se precizează în comunicarea postată pe pagina de Facebook a spitalului.
Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost președintele României în perioadele 1989-1996 și 2000-2004, fiind una dintre figurile marcante ale politicii românești post-decembriste. Starea sa de sănătate a fost un subiect de interes public în ultimii ani, pe fondul vârstei înaintate și al problemelor medicale recurente.
Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” nu a oferit detalii suplimentare privind prognosticul medical, însă a asigurat că va comunica orice informații relevante în funcție de evoluția stării pacientului.