Dacă numărul lor este mai mic decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, a crescut în schimb numărul persoanelor decedate.

„De la începutul anului şi până la această dată, am avut 94 de accidente rutiere grave soldate cu 27 de morţi, 84 de răniţi grav şi 24 de răniţi uşor din aceste accidente grave. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, suntem la minus 24 de accidente rutiere grave, dar avem un plus de nouă morţi, un minus de 24 de răniţi grav şi un minus de opt răniţi uşor. Cele aproape 100 de accidente rutiere în opt luni sunt destul de multe, sunt totuşi foarte multe, dar e o scădere faţă de 2016. Din păcate, a crescut numărul persoanelor decedate.

Principalele trei cauze la zi sunt viteza, sub cele două forme ale sale, neadaptată sau excesivă, neacordarea de prioritate de trecere vehiculelor şi indisciplina pietonală – traversare prin loc nepermis, circulaţie pe partea carosabilă sau traversare pe culoarea roşie a semaforului electric. Numărul de sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada sezonului estival a crescut, numărul lucrătorilor de poliţie prezenţi este şi el mai mare, fiind reduse numărul de concedii acordate poliţiştilor. Dar, din păcate, sunt unii teribilişti care nu înţeleg să respecte normele rutiere”, a declarat, pentru Glasul Maramureşului, reprezentantul Biroului Poliţiei Rutiere Maramureş, Belea Ionuţ.

Grav este că numărul permiselor de conducere reţinute pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h a crescut mult în ultima perioadă şi este într-o continuă creştere. Asta s-ar traduce simplu prin faptul că sunt tot mai mulţi cei care preferă să circule cu peste 100 km/h pe drumurile din judeţ, riscul de accidente fiind în această situaţie unul foarte mare.

Spre exemplu, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, luna iulie 2017 a adus o creştere a numărului de accidente cu 50% faţă de anul anterior, perioada fiind una care a coincis cu reîntoarcerea acasă a „stranierilor”, iar drumul naţional dintre Baia Mare şi Sighet este la standarde europene acum. Un motiv pentru unii de a apăsa mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și