Accidentul de circulaţie s-a produs pe DJ186 în localitatea Strâmtura.
![](https://img.sighet247.ro/timthumb.php?src=/art247/stramtura-femeie-transportata-la-spital-dupa-ce-a-fost-acrosata-de-un-autoturism-pe-partea-carosabila.jpg&w=800&h=480&q=60)
Un bărbat care conducea un autoturism dinspre Bârsana spre Rozavlea, a efectuat o manevră de evitare a unei persoane aflate pe partea carosabilă, pe care din păcate o acroşează cu oglinda retrovizoare, după care intră în coliziune cu un autoturism care staţiona regulamentar în afara părţii carosabile.
În urma impactului, persoana acroşată, o femeie de 82 de ani din Strâmtura, a suferit leziuni şi a fost transportată la spital.
Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.