Shigelloza este o boala diareica de temut pentru cei care calatoresc in zonele tropicale. Ea ucide peste un milion de oameni in fiecare an. Bacteriile au devenit rezistente in timp la majoritatea antibioticelor de prima linie, lasandu-le tarilor sarace posibilitatea de a alege intre un tratament inaccesibil sau… nimic.

Bacteriile Shigella au fost, prin urmare, candidatele ideale pentru experimentarea unei forme de antibiotic natural, deschizand calea pentru un tratament cu costuri mai mici. Ideea este simpla, dar putin exploatata, dupa cum spun promotorii sai: expunerea Shigella la o bacterie ”de prada” agresiva.

Cercetatori de la Universitatea din Nottingham si de la Imperial College din Londra au injectat o doza letala de Shigella flexneri (o specie virulenta) unor larve de peste-zebra, echivalentul acvatic al soarecilor de laborator. Apoi le-au injectat o alta bacterie, Bdellovibrio care are capacitatea de a parazita si ucide tipul de bacterie caruia ii apartine Shigella flexneri (bacterii cunoscute ca “gram-negative”).

Conform studiului publicat in revista Current Biology, rezultatele s-au ridicat la inaltimea asteptarilor: nu doar ca ucide Shigella, dar Bdellovibrio dispare in mod natural din organism, fara efecte secundare observabile. Mai mult, cercetatorii au descoperit o asociere naturala intre Bdellovibrio si sistemul imunitar: fragmente din membrana celulara a Shigella transportate de bacteria pradatoare stimuleaza celulele albe din sangele pestelui infectat, imbunatatind lupta impotriva infectiilor si rata de supravietuire.

Aceasta pista ar putea deschide calea unor tratamente tintite — precum Escherichia coli si unele bacterii responsabile de infectiile nozocomiale numite, de asemenea, Gram negative — fara efecte secundare si perfect natural. In spitale, ar putea fi tratate persoanele imunocompromise (care nu au nici un sistem imunitar), fara teama de a le deteriora organismul fragil.

Studii anterioare au demonstrat deja eficacitatea acestei tehnici in reducerea numarului de bacterii din stomacul puilor, atunci cand bacteria agresiva se administreaza pe cale orala, sau in tratarea infectiilor oculare la bovine atunci cand este aplicata local. Insa bacteriile continua sa evolueze si sa se adapteze reciproc, fortand constant la schimbarea tratamentelor.


Preluare: ZiarMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și