"Vinovate" ar fi antocianele, pigmenți naturali care se găsesc în coacăze și în alte fructe de pădure, menționează metronews.fr.

Cercetătorii au observat timp de trei săptămâni 36 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. O dată pe săptămână, participanții la studiu au băut suc de coacăze (142 de mililitri de tip Blackadder, cultivat în Noua Zeelandă) sau un produs placebo. Apoi au fost testați pentru evaluarea capacităților lor cognitive și li s-a luat sânge, înainte și după fiecare ingerare.

Rezultatul a fost că sucul de coacăze (proaspete, nu din pudră) are un efect pozitiv asupra performanțelor cognitive ale participanților din prima oră după consum. În plus, analizele sanguine au arătat o creștere a concentrației de monoamine după consumul de suc. Acești neurotransmițători (neuradrenalina, dopamina, serotonina) sunt implicați în reglarea stării de spirit.

O echipă de oameni de știință își propune acum să realizeze un alt studiu, care să stabilească cât timp durează efectele consumului de suc de coacăze negre, încheie metronews.fr.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și