Procurorii federali americani acuză că Tang Juan, cercetătoare din domeniul biologiei, a mințit în ce privește legăturile ei cu armata chineză pentru a putea pătrunde pe teritoriu american. De atunci, ar fi încercat să scape de arest ascunzându-se la în clădirea consulatului Chinei din San Francisco.

Conform documentelor oficiale, Tang a fost acuzată în data de 26 iunie de fraudarea vizei pentru intrarea pe teritoriul american. Procurorii spun că Tang a ascuns legăturile sale cu armata chineză în aplicația ei pentru a obține viza, dar investigatorii au descoperit fotografii cu ea în uniformă militară chineză. Ea ar fi fost angajată ca cercetătoare la o universitate militară medicală, de asemenea, conform acelorași surse.

În timpul unui interviu cu agenți FBI în data de 20 iunie, Tang a negat că a făcut parte din armata chineză și a susținut că nu cunoștea ce reprezentau însemnele de pe uniforma sa. Procurorii spun că au găsit, ulterior, noi dovezi care atestă legăturile dintre cercetătoare și armata Chinei.

Tang ar fi fugit, după acest interviu, și s-ar fi ascuns la consulatul din San Francisco, acolo unde FBI crede că se află și în acest moment. Procurorii spun că există și alți numeroși cercetători chinezi care afirmă că sunt parte a unui program de cercetare și care mint în legătură cu adevăratele lor intenții pentru a pătrunde pe teritoriu american.

„Avem dovezi că cel puțin în unul dintre aceste cazuri un cercetător militar a copiat sau a furat informații din instituțiile americane la ordinele superiorilor lor militari din China. Există, de asemenea, dovezi că guvernul chinez îi instruiește pe acesti indivizi să distrugă probe și își coordonează eforturile pentru a putea apoi să îi scoată din SUA”, spun procurorii americani.

Scandalul s-a întețit după închiderea consulatului Chinei de la Houston
Miercuri, autoritățile de la Beijing au promis represalii după închiderea consulatului chinez de la Houston. Deși autoritățile americane nu au explicat încă clar ce a dus la decizia de a închide consulatul, totul pare să aibă legătură cu încercările hackerilor chinezi de a obține informații privind cercetarea asupra dezvoltării unui vaccin pentru noul coronavirus.

În același timp, mai multe persoane au fost văzute în zona exterioară consulatului în timp ce ardeau documente în niște coșuri de gunoi.

Senatorul republican Marco Rubio, șeful comisiei de informații din Senatul american spune că la consulatul din Houston exista un „nod central al rețelei vaste de spioni a Partidului Comunist”. Departamentul de Stat a acuzat și el China că s-a angajat în acțiuni masive de spionaj și de influențare în ultimii ani și că aceste activități „au crescut și ca nivel și ca domeniu în ultimii ani”. Departamentul de Stat al SUA a motivat decizia precizând că „protejează proprietate intelectuală americană”.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și