Statele Unite au înregistrat, joi, cele mai mai multe cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus din lume, depășind China.
Astfel, în circa două săptămâni, SUA au ajuns la aproape 82.000 de cazuri confirmate de Covid-19, în timp ce China a raportat, începând de la sfârșitul lunii decembrie și până acum, 81.285 de cazuri.
Experții avertizaseră că Statele Unite riscă să devină noul epicentru al pandemiei de coronavirus. Cea mai gravă situație se înregistrează în statul New York, acolo unde se înregistrează o mare parte dintre cazurile la nivel federal.
În SUA s-au înregistrat până acum 1.177 de decese, cu 150 de noi decese anunțate joi (dar ziua încă nu s-a terminat în Statele Unite, deci sunt posibile noi date).
China are raportate 3.287 decese până acum, dacă, desigur, datele anunțate de autoritățile comuniste corespund realității, în condițiile în care există voci care spun că nu.
Cea mai gravă situație rămâne însă în Europa, cu Italia, Spania dur lovite de pandemie, dar și Elveția înregistrează un număr mare de îmbolnăviri și decese raportat la populația sa de circa 8 milioane de locuitori. Pandemia COVID-19 a cauzat moartea a peste 15.000 de persoane numai în Europa, potrivit unui bilanţ realizat de agenţia France Presse pe baza surselor oficiale, joi, la ora 17:00 GMT.
Joi, aproape 2.000 de persoane au murit în întreaga lume, în mai puțin de 24 de ore, din cauza coronavirusului. Bilanțul mondial a trecut, joi seara, de 23.000 de morți, în condițiile în care în cursul dimineții erau ceva mai mult de 21.000 de decese în întreaga lume. De asemenea, a trecut de jumătate de milion și numărul oamenilor care au contractat virusul SARS-CoV2.
Preluare: Digi24.ro