Conform informaţiilor The Guardian, Qassem Suleimani, liderul forţelor iraniene Quds, a chemat miliţiile aflate sub influenţa Teheranului în urmă cu trei săptămâni, pe fundalul stării de tensiune din ce în ce mai mare din regiune. Mişcarea Iranului de a-şi mobiliza aliaţii regionali se presupune că a produs temeri la Washington cu privire la ameninţarea directă la adresa intereselor americane în Orientul Mijlociu.

Suleimani se întâlneşte în mod regulat cu multitudinea de grupuri şiite din Irak, dar de data această tonul discuţiei ar fi fost diferit: „Nu a fost chiar o chemare la război, dar nu a fost nici prea departe”, a spus una dintre sursele citate. Întâlnirea a dus la o creştere mare a activităţii diplomatice între Statele Unite, oficiali irakieni şi oficiali britanici care încearcă să elimine potenţialul de risc armat între Teheran şi Washington şi care se tem acum că Irakul ar putea deveni arena conflictului între cele două state.

Întâlnirea vine şi după ce Departamentul de Stat american a rechemat personalul diplomatic non-esenţial din Irak, pe motiv că există un „risc major în ce priveşte violenţa şi răpirile”.

Oficial american: Rachete pe ambarcaţiuni civile sunt o sursă de îngrijorare
Fotografii cu „rachete pe ambarcaţiuni civile”, ar fi reprezentat motivul pentru care administraţia americană s-a alarmat cu privire la Iran, ele fiind o „sursă de îngrijorare”, conform unui oficial american rămas anonim. Rachetele complet asamblate ar fi fost montate la bordul unor ambarcaţiuni care asigură comerţul maritim regional şi ar fi fost montate de Gardienii Revoluţiei, potrivit The New York Times.

Un responsabil al corpului Gardienilor Revoluţiei (armata de elită a regimului iranian), spunea vineri că rachetele cu rază scurtă de acţiune ar putea lovi navele de război americane în Golf, conform Agerpres. „Chiar şi rachetele noastre cu rază scurtă de acţiune pot atinge cu uşurinţă navele de război (ale SUA) în Golf”, a declarat Mohammad Saleh Jokar, adjunct al şefului pentru afaceri parlamentare al Gardienilor Revoluţiei, citat de Fars, insistând că „America nu îşi poate permite costurile unui nou război”.

Trump: Sper că nu va fi un război

Deşi a contribuit la intensificarea stării tensionate prin plasarea de bombardiere şi portavioane în zona Orientului Mijlociu, administraţia Trump pune frână acum posibilei confruntări cu Iranul. Preşedintele Donald Trump i-a spus secretarului de Apărare că nu îşi doreşte un război cu Iranul, în timp ce diplomaţii americani caută modalităţi de a dezamorsa tensiunile. Administraţia Trump, dispusă în trecut să înceapă conflictul, pare acum determinată să găsească o soluţie diplomatică. Planurile belicoase ale lui Trump au fost blocate şi pe plan intern: lidera Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi a spus şi ea că preşedintele nu va avea acordul Congresului pentru un război cu Iranul, informează Reuters citat de Agerpres.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran s-au înrăutăţit progresiv după venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Administraţia Trump a părăsit acordul nuclear semnat în timpul preşedinţiei lui Barack Obama şi a impus din nou sancţiuni dure Iranului. Trump argumenta că termenii acordului sunt inacceptabili şi că nu au oprit Iranul din a-şi dezvolta un program nuclear şi să intervină în ţările vecine, precum Siria sau Yemen.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și