Studiul s-a desfășurat pe persoane vârstnice, fără probleme de sănătate deosebite. Ele au consumat zilnic, timp de două luni, două pahare mari de suc de portocale "Fresh" (în total 500 de mililitri), foarte bogat în flavanoni, subgrupă de flavonoide, pigmenți cu proprietăți antioxidante dovedite. Următoarele opt săptămâni sucul de portocale a fost înlocuit cu o altă băutură, săracă în flavanoni. Înainte și după fiecare din aceste perioade, cercetătorii au supus participanții la teste cognitive (memorie, judecată, rezolvarea problemelor, atenție, etc.)

"Funcțiile cognitive globale s-au îmbunătățit semnificativ după cele două luni în care s-a consumat suc extrem de concentrat în flavanoni", arată cercetătorii. Beneficiile nu sunt spectaculoase, dar ele există în mod real îndeosebi în privința memoriei.

Specialiștii apreciază că rezultatele ar trebui să încurajeze o mai bună studiere a efectului alimentelor și al băuturilor bogate în flavanoni asupra capacităților cerebrale și mai ales asupra declinului cognitiv. În afară de flavonoide, portocalele au o importantă cantitate de vitamina C și de carotenoide (beta-caroten, luteină), tot atâtea elemente prețioase pentru sănătate, încheie passionsante.be


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și