”În urma controverselor apărute în spaţiul public, primul ministru desemnat a decis să nu îl mai includă pe Andrei Baciu pe lista propunerilor de miniştri care va fi trimisă la Parlament în această seară (duminică seară -n.r.)”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

După anunţul premierului desemnat privind nominalizarea lui Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii, pe Facebook au început să circule fotografii în care Andrei Baciu apărea în lenjerie intimă, ca model.

De asemenea, medici şi manageri de spitale s-au declarat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al Sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar.

Noua propunere a premierului desemnat este Patriciu Achimaş-Cadariu, şeful Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, scrie mediafax.ro, citat de Antena3.ro.

Andrei Baciu, în vârstă de 29 de ani, a făcut vâlvă pe internet, după ce au apărut mai multe poze controversate cu acesta.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și