Ieri, 15 februarie a.c., în jurul orei 10.00, pe timpul unei misiuni de specifice în zona de competență, colegii noștri din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au oprit în trafic, pentru control, în localitatea Straja, un autoturism care nu avea plăcuțe cu număr de înmatriculare. La volanul mașinii se afla un tânăr de 22 de ani, domiciliat în județul Suceava.

În urma verificărilor specifice în bazele de date, colegii noștri au constatat faptul că mijlocul de transport nu figurează ca fiind înmatriculat, iar șoferul nu deține permis de conducere.

Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără a deține permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și