Săptămâna trecută polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor care se comit în domeniul regimului rutier.
Polițiștii au identificat 376 de conducători de vehicule care nu au respectat prevederile privind circulația pe drumurile publice, fiind scoși din trafic 39 de conducători de autovehicule, cărora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, polițiștii au retras 17 certificate de înmatriculare până la remedierea problemelor constatate.
Au fost constatate și întocmite în vederea continuării cercetărilor 16 dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, patru dintre acestea fiind abateri de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În urma activităților specifice desfășurate, în seara de 3 august a.c., polițiștii din Tăuții Măgherăuș au depistat un autoturism, care circula înspre municipiul Baia Mare. Polițiștii au legitimat conducătorul auto, constatând ca la volan se afla un tânăr de 25 de ani din Nistru. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În continuare, polițiștii continuă cercetările.