Poliţiştii care efectuau supravegherea şi controlul traficului rutier pe DJ 186 din localitate, au oprit ieri dimineaţă un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani din Săliştea de Sus.
Maşina avea număr de circulaţie provizoriu, iar în urma verificărilor poliţiştii au constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie a fost valabilă până la data de 11.01.2014. În consecinţă, şoferul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat.