Un tânăr de aproximativ 20 de ani a murit, la Suceava, după ce a spulberat un stâlp de beton, de pe marginea străzii. Autoturismul BMW, la volanul căruia se afla băiatul, s-a făcut bucăţi, părţi din maşină împrăştiindu-se pe o rază mare.
La faţa locului au intervenit pompierii militari, pentru descarcerare, dar şi două ambulanţe (B2 si TIM). Din nefericire, tânărul de la volanul maşinii prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, iar un medic a declarat decesul.
Victima accidentului rutier este un tânăr de 20 de ani, din localitatea Bădeuți, oraș Milişăuţi. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Se va efectua necropsia și vor fi recoltate şi probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Momentan nu se cunoaşte dinamica accidentului.
Preluare: observatornews.ro