O specie invazivă de țânțar s-a instalat în 13 țări din UE, inclusiv Franța, Spania, Grecia și România, iar experții leagă prezența lor de creșterea numărului de cazuri de febra dengue în Europa, scrie BBC.

Schimbările climatice creează condiții favorabile pentru răspândirea țânțarului tigru, a declarat Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Chiar și în nord, până la Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice la sfârșitul lunii iulie, autoritățile monitorizează și prind cât de mulți țânțari pot.

ECDC a avertizat că prin călătoriile internaționale va crește și mai mult riscul apariției mai multor focare europene de boală. A sfătuit oamenii să îndepărteze apa stătătoare din grădini sau balcoane unde se pot reproduce țânțarii și să folosească repelente, precum și paravane pe ferestre și uși.

Țânțarul tigru asiatic, aedes albopictus, despre care se crede că este cea mai invazivă specie de țânțari din lume, se răspândește acum în toată Europa din „tabăra de bază” din sudul Europei.

Febra dengue are simptome asemănătoare cu gripa și poate fi fatală
S-a stabilit în Austria, Bulgaria, Croația, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Portugalia, România, Slovenia și Spania, potrivit ECDC. De asemenea, a fost înregistrată în Belgia, Cipru, Cehia, Țările de Jos și Slovacia.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și