O nouă lege care le interzice părinţilor să îi lovească pe copiii lor a fost aprobată în Edinburgh de membrii Parlamentului scoţian.

84 de parlamentari au votat în favoarea acestei legi de protecţie a copiilor împotriva atacurilor, iar 29 s-au opus.

Noua lege, propusă de fostul ofiţer de poliţie John Finnie, parlamentar din partea Partidului Verde, oferă copiilor aceeaşi protecţie ca şi adulţilor.

″Este uluitor că cei mai mici şi mai vulnerabili cetăţeni ai noştri sunt singurii oameni care nu beneficiază în prezent de această protecţie, iar acum este momentul să rectificăm asta. Pedeapsa fizică nu are ce căuta în Scoţia în secolul 21″⁣, a argumentat Finnie.

Parlamentarul a declarat că există dovezi pe plan internaţional potrivit cărora pedepsele fizice pot avea efecte adverse grave asupra copiilor şi nu sunt eficiente.

Oponenţii noii legi şi-au exprimat însă temerile potrivit cărora mii de părinţi ar putea fi incriminaţi pentru că aplicarea unor astfel de măsuri disciplinare copiilor lor.

″Căutarea unor metode de îmbunătăţire a protecţiei copiilor este extrem de lăudabilă, însă o interzicere a lovirii nu este calea în acest sens″⁣, a afirmat Jamie Gillies din cadrul grupului Be Reasonable.

Potrivit BBC, în Ţara Galilor se intenţionează introducerea unei interdicţii similare, însă în Anglia şi Irlanda de Nord nu au fost înaintate încă astfel de propuneri legislative.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și