Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că, după demisia Guvernului Ponta, coaliţia PSD-UNPR-ALDE nu a mai funcţionat, fiecare partid având poziţii diferite, însă va propune ca, la nivel de "alianţă", foştii parteneri să suţină în Parlament măsurile din timpul guvernării lor.
"Nu vă ascund, am un, hai să spunem, sentiment de inconfort. Am fost într-un fel obligaţi să luăm o atitudine singuri, constatând demisia Guvernului. Ulterior am văzut că coaliţia noastră nu mai funcţionează, că fiecare a încercat să-şi găsească o anumită poziţionare", a spus Tăriceanu, întrebat despre relaţiile dintre PSD, UNPR şi ALDE.
La rândul său, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a spus că, deşi foştii conservatori au fost tot timpul consecvenţi în relaţia cu PSD, evenimentele recente au poziţionat partidele diferit.
"La momentul la care vorbim, suntem pe poziţii diametral opuse", a spus Constantin.
Propunerea ALDE este ca foştii parteneri de guvernare să funcţioneze acum ca o "alianţă" în Parlament pentru susţinerea măsurilor din timpul guvernării Ponta. Tăriceanu a precizat că "interesul" ALDE este punerea în aplicare a programului de guvernare cu care Victor Ponta a condus România în ultimii ani şi să se asigure că nu există schimbări de poziţie.
"Propunerea pe care eu o voi face în cadrul alianţei - pentru că coaliţia se referă la actul de guvernare - este aceea de a ne menţine aceeaşi poziţie, împreună, solidari, pe măsurile care s-au luat şi pe care nu vrem să le vedem anulate", a spus Tăriceanu.
El a precizat că va discuta acest lucru cu liderii PSD şi UNPR, însă nu a fost stabilită încă o dată pentru această şedinţă, scrie Mediafax. "Dacă o să avem o discuţie în zilele următoare, o să le facem cunoscut colegilor acest punct de vedere, luăm act de ce vrea fiecare", a mai spus Tăriceanu.
Preluare: RomaniaTV.net