Părintele a anunţat deja poliţia, dar spune că tot ce îl interesează este sănătatea fetei.

"Mai spune că o doare burtica, mai mă joc cu ea, îi mai spun o poveste, să uite, să zâmbească, să nu mai simtă durerea", spune Mihai Oniga, tatăl Mihaelei.

Bărbatul i-a anunţat pe poliţiştii din Vişeul de Sus că o parte din membrii familiei soţiei sunt supăraţi foc. Şi asta pentru că a făcut publice faptele violente ale mamei Mihaelei, fapte pe care chiar femeia le-a recunoscut.

"Eu i-am dat două curele la fund şi o palmă peste spate şi am împins-o aşa, cu mâinile în masă!", a povestit femeia.

Fetiţa în vârstă de patru ani a ajuns la spital cu mai multe fracturi şi hemoragie internă, ea fiind apoi transportată la Spitalul Marie Curie din Capitală unde a rămas internată. Chiar astăzi a început o serie de investigaţii, ea urmând să fie supusă unei alte intervenţii chirurgicale.

Medicii sunt optimişti în privinţa evoluţiei stării fetei. Pe lângă suferinţa fizică ea însă va avea de luptat şi cu trauma psihică.

Mama fetei, care este însărcinată şi mai are încă doi copii, a fost arestată preventiv pentru tentativă de omor.


Preluare: observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și