"Noi avem o dublare a numărului de cazuri de la o zi la alta. Cred că acest context ne dă acea posibilitate de a lua nişte măsuri, tocmai pentru a nu aştepta să crească acest număr de cazuri. Noi căutăm un număr de paturi, căutăm să fie cât mai multe, unele le mai găsim, dar nu facem nimic ca să nu avem nevoie de acel număr de paturi. Acel număr de paturi este, şi trebuie să conştientizăm toţi, pentru pacienţii non-COVID, dar de la care luăm în acest moment un număr din ce în ce mai mare, cu ziua care trece, pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV 2. Cred că fiecare dintre noi suntem obligaţi în acest moment să facem o evaluare clară la tot ce înseamnă resursa umană, la tot ce înseamnă resursa de structură medicală, să putem adapta la evaluarea unui val IV, să nu discutăm despre un val V, despre un val VI. Suntem într-un moment în care trebuie să luăm o decizie. (...) Este o propunere a mea după ce am făcut evaluările, am avut şi discuţia de astăzi de la Ministerul Sănătăţii şi după ce vedem şi evoluţia pandemiei în acest val IV. Cred că am ajuns, ca şi valul III, să fim luaţi iarăşi pe nepregătite şi să reîntoarcem în activitatea medicală un sistem medical care este obosit în acest moment. (...) Discuţiile vor fi în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu referirile pe care le aduc cei din grupul tehnico-ştiinţific", a spus Nelu Tătaru.

El a arătat că, în prezent, sunt 933 de paturi operaţionalizate la terapie intensivă şi că planul de rezilienţă prevede operaţionalizarea a 1.500 de paturi la aceste secţii.

Tătaru a susţinut că sistemul medical este pregătit pentru valul IV al pandemiei, dar a atras atenţia că adresabilitatea oamenilor pentru vaccinare este scăzută. De asemenea, el a subliniat că trebuie verificat dacă măsurile de control se aplică şi sunt corecte.

"Nu este vinovat cel care s-a vaccinat sau cel care a suferit trecând prin boală şi este imun în aceste momente să nu poată merge la un spectacol, să nu poată merge la un meci de fotbal pentru că altcineva creează o transmitere comunitară şi atunci se închid toate. Voi milita pentru a păstra deschise aceste lucruri, dar să beneficieze cei care sunt vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală", a spus Nelu Tătaru.

El crede că o eventuală măsură a facultăţilor de a-i primi pe studenţi la cursuri sau în cămine doar dacă sunt vaccinaţi nu este discriminatorie.

"Fiecare facultate are libertatea în acest sens şi fiecare universitate să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile cele mai optime, pentru a avea un risc scăzut de infectare cu SARS-Cov2". a spus fostul ministru al Sănătăţii.

Nelu Tătaru a vorbit şi despre o modificare a sistemului medical românesc.

"Cred că odată cu terminarea acestei pandemii ar trebui să începem reconstruirea a tot ce înseamnă sistem medical românesc. Contextul cred că este unul emoţional favorabil pentru a îndruma ca tot ce înseamnă factor de decizie să meargă constructiv către o modificare a sistemului medical românesc", a spus el.

Consilierul onorific al premierului a participat, miercuri, la manifestările organizate la MApN cu ocazia înmânării Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și