Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 13:00, în localitatea maramureșeană Tăuții de Sus. Potrivit primelor informații, se pare că în accident a fost implicat un singur autoturism, informează ActualMM.
![](https://img.sighet247.ro/timthumb.php?src=/art247/tautii-de-sus-un-sofer-a-intrat-cu-masina-intr-un-cap-de-pod.jpg&w=800&h=480&q=60)
Accidentul s-ar fi petrecut după ce șoferul unui autoturism marca Volkswagen Passat ar fi pierdut controlul volanului. Mașina a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un cap de pod. Momentan nu se cunosc detalii despre starea persoanelor aflate în autoturism. Cert este că, în urma impactului, autoturismul a fost serios avariat.
Preluare: ActualMM