Irina Bara (25 ani, 142 WTA), venită din calificări, se află pentru prima oară pe un tabloul principal la un Grand Slam.

Românca a câştigat după aproape două ore (1 h 57 min) de joc efectiv un meci întrerupt de mai multe ori şi mutat de pe terenul iniţial, devenit nesigur din cauza ploii şi a lipsei zgurei.

Bara a dominat meciul cu Donna Vekic (24 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 24, care a condus-o o singură dată, cu 1-0 în debutul setului secund. Bara a început excelent şi a condus cu 3-0, după care croata a redus ecartul (3-2), iar meciul a fost suspendat. La reluare, Vekic a egalat (3-3), dar românca a reuşit să câştige din nou trei ghemuri consecutive şi setul, cu 6-3.

În actul secund, Vekic şi-a fructificat serviciul în ghemul inaugural, dar apoi Bara a luat două ghemuri la rând. Vekic a restabilit egalitatea (2-2), dar Bara s-a desprins la 5-2. Irina Bara a avut două mingi de meci, dar Vekic a reuşit să le anuleze şi să facă break, s-a apropiat la 5-4, dar Bara a încheiat conturile pe propriul serviciu cu 6-4.

Vekic a avut un procentaj mai bun la primul serviciu, iar Bara la al doilea, croata a fost superioară la winners, 25-18, dar a avut şi mult mai multe erori neforţate, 34-11.

În turul al doilea, Bara o va înfrunta pe belgianca Alison van Uytvanck (26 ani, 65 WTA), care a trecut de suedeza Rebecca Peterson cu 2-6, 6-3, 6-1.

Bara şi-a asigurat un cec de 84.000 euro şi 110 puncte WTA.

Cinci românce s-au calificat în turul al doilea la Paris, Simona Halep (principala favorită), Irina Begu, Patricia Ţig, Ana Bogdan şi Irina Bara, iar Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea au pierdut.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și