Japoneza Naomi Osaka va urca pe poziţia secundă a clasamentului WTA începând de luni, graţie victoriei de la Australian Open, urmând să o depăşească pe românca Simona Halep, care va coborî pe poziţia a treia în ierarhia tenisului profesionist feminin.
Osaka (23 ani) a învins-o sâmbătă cu 6-4, 6-3 pe americanca Jennifer Brady în finala de la Melbourne, trecându-şi în palmares al patrulea titlu de Mare Şlem, după cele de la US Open 2018 şi 2020 şi Australian Open 2019.
Nipona este a doua jucătoare din era open, după americanca Monica Seles, la începutul anilor ’90, care reuşeşte să câştige primele sale patru finale de Grand Slam, conform site-ului WTA. La masculin, singurul care a realizat această performanţă în mai bine de o jumătate de secol este elveţianul Roger Federer.
Acest succes, recompensat cu 2.000 de puncte WTA, o propulsează pe Naomi Osaka pe locul al doilea în ierarhia mondială, dominată în continuare de australianca Ashleigh Barty.
Simona Halep a fost învinsă anul acesta de americanca Serena Williams în sferturile de finală la Australian Open, după ce anul trecut a atins semifinalele competiţiei de la antipozi.
Reprezentanta ţării noastre, care are două titluri de Mare Şlem în palmares (Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019), a reuşit cea mai bună performanţă a sa la Melbourne în 2018, când a ajuns până în finală, pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki, căreia i-a cedat la momentul respectiv şi prima poziţie în clasamentul WTA.
Preluare: AGERPRES