Incidentul a avut loc în jurul orei 9:00. Conductorul metroului a fost cel care a sunat la 112, după ce a văzut că fata s-a aruncat în fața garniturii.

În câteva minute au venit salavatorii și paramedicii SMURD. În momentul de față se află acolo și încearcă să o salveze pe fată, care se află între vagoane 3 și 4.

Este o intervenție dificilă, iar din informațiile pe care le avem, se pare că tânăra este în viață, chiar vorbește cu salvatorii. Va mai dura însă până când ea va fi scoasă de acolo.

Traficul de la metrou a fost dat peste cap pe tronsonul Anghel Saligny – Preciziei. Se merge doar pe un singur fir și s-a format aglomerație, pentru că garniturile de metrou ajung în stații mult mai decât în mod normal.

Metrorex a emis un comunicat prin care informează că „astăzi, 9 iunie 2021, începând cu 08:38, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate pe Magistrala 3 din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Lujerului, linia 1”.

„Pentru evitarea aglomerației la nivel peron, accesul călătorilor în stație a fost restricționat până la remedierea situației. De asemenea, pentru continuarea călătoriei celor deja aflați în stație, circulația a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile: Preciziei – Lujerului, linia 2 Eroilor 1 – Preciziei, linia 2. Conform procedurilor aplicabile în astfel de cazuri a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD, iar instituțiile abilitate vor cerceta condițiile în care s-a produs evenimentul. Viața are prioritate și pe această cale vă reamintim că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului”, se mai arată în comunicat.

Femeia a fost scoasă de sub granitura de metrou și a fost transportată la spital. Traficul a fost realuat.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și