Ioana Băsescu are terenul de la Nana pus sub sechestru, în aceeaşi situaţie aflându-se peste 100 de săteni, informează România TV.
Decizia a fost luată în dosarul în care procurorii cercetează modul în care s-au făcut retrocedările de terenuri din comuna din Călăraşi.
În vara anului trecut, procurorii au început ancheta penală împotriva mai multor persoane suspectate că nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte împroprietăririle cu pământ din comuna Nana. Până acum, sunt 12 persoane urmărite penal în această cauză, procurorii susţinând că aceştia se fac vinovaţi de constituire de grup infracţional, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals şi uz de fals.
Deşi nu sunt suspectaţi de comiterea unor fapte penale, o parte din săteni s-au trezit cu terenurile puse sub sechestru de către procurorii care vor ca situaţia juridică a terenurilor să nu se complice şi mai mult în urma unor acte de vânzare-cumpărare. Printre aceştia se află şi Ioana Băsescu, ea urmând să fie audiată ca martor în dosarul celor 12 persoane.
Fiica fostului preşedinte al României a contestat în instanţă decizia de punere sub sechestru, însă a pierdut. Sechestrul face ca vânzarea terenului să fie imposibilă pe perioada cât bunul respectiv este indisponibilizat. Pe de altă parte, Ioana Băsescu neagă că ar intenţiona să vândă terenul de la Nana, chiar dacă ofertele primite au variat între 5.400 şi 6.000 de euro pe hectar, sume ce i-ar fi adus un profit consistent. "Am primit oferte să-l vând, dar nu mă interesează. Terenul este cultivat, l-am luat pentru agricultură. Nu-l vindem", a declarat Ioana Băsescu.
În schimb există informaţii potrivit cărora terenul Ioanei Băsescu de la Nana e de vânzare. Un olandez trimis la Nana de fostul consilier prezidenţial, Adrian Rădulescu, a vizitat de curând locul. Omul care se ocupă de afacere susţine că preţul cerut de Ioana Băsescu sare de şase mii de euro pentru fiecare din cele 290 de hectare.
Potrivit unei discuţii cu o persoană care se ocupă de terenul Ioanei Băsescu din Călăraşi, Ioana Băsescu vrea să vândă cele 290 de hectare de teren agricol de la Nana cu peste 6.000 euro hectarul.
Ca şi în cazul achiziţiei, de vânzare se ocupă tot fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu. Primii potenţiali cumpărători au fost nişte olandezi.
"Plimbarea olandezilor până la terenul respectiv a fost una de pomină. I-am dus pe ăia cu tractorul, cu "650". I-am pus unul peste altul! Făcuse fii-miu uruială cu el! I-a umplut de praf! Asta e! Dacă vreţi, bine, dacă nu...", a povestit fermierul.
Adrian Rădulescu, fost consilier prezidenţial, neaga orice implicare.
"Domnule, nu am trimis pe nimeni, nu am vorbit cu nimeni, nu ştiu nimic. Acum vreo două sau trei luni, m-a sunat ăla, administratorul lui Elena, Tudor Breazu, m-a întrebat cine au fost arendaşii înainte că au probleme cu APIA, să se ducă la APIA. Atât. Cred că era prin decembrie, prin noiembrie, nu mai ştiu. Li s-au tăiat subvenţiile, şi, tăindu-le subvenţiile din cauză că au declarat prea mult, mă rog, nişte încurcături de-ale lor. Îţi dai seama că dacă trimiteam, îl trimiteam, du-te acolo. Dar nu ştiu, nu am vorbit!", a declarat Adrian Rădulescu, în direct la România TV.
Preluare: RomaniaTV.net