„Numărul donatorilor nu creşte. În medie, avem cam 20-25 de donatori pe zi. Au fost şi zile cu zece donatori, şi zile cu 50 de donatori, depinde. Faţă de anul trecut însă, numărul este un pic mai scăzut. Chiar dacă oferim bonuri de masă, din experienţa celorlalte sărbători, când de Crăciun şi de Anul Nou nu au venit în număr mai mare donatorii şi nici de Paştile catolice nu a fost cazul, ar fi o surpriză plăcută dacă ar veni acum mai mulţi donatori, de Paştile ortodoxe. Dar avem rezerve. În ultimii ani, numărul nu a crescut de sărbători. Ne îngrijorează că numărul este în uşoară scădere acum şi, de obicei, vara sunt mai puţini donatori. De aceea, facem un apel către populaţie, să vină la donat, pentru că mereu este nevoie de sânge”, a declarat Melania Dascălu, directorul centrului.

Mulţi donatori renunţă la ziua liberă

În cazuri în care anumite grupe de sânge sunt deficitare, reprezentanţii centrului nu au de ales şi trebuie să sune donatorii acasă. Dacă nici din partea acestora nu există mobilizare, astfel că singura soluţie este să se apeleze la ajutorul centrelor din alte judeţe. Din păcate însă, numărul donatorilor fideli este tot mai mic, iar interesul tinerilor pentru a dona periodic sânge este scăzut.

„În general, lumea nici la apelurile noastre nu vine în număr mare. Facem faţă cum putem. Mai chemăm donatorii de acasă, dacă este nevoie, în măsura în care răspund. Dacă nu, apelăm şi la centrele din jur. Legea spune că donatorii primesc o zi liberă de la serviciu, dar mulţi merg totuşi la lucru după donare, deşi nu este recomandat. Vedem şi aici, dacă sunt mai mulţi, sunt foarte grăbiţi că trebuie să ajungă la serviciu”, a precizat Melania Dascălu. Aceasta a explicat că, pe lângă o zi liberă de la serviciu, donatorii mai primesc şapte bonuri de masă şi beneficiază de o reducere de 50% la transport.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și