Din două motive nu mă uit la tembelizor și la scursorile deversate non-stop de canaliile acestuia: întâi că nu am o atare sculă devastatoare pentru morală și spirit, care-ți bagă pe gât tot ceea ce „hrănește” mizeria numită rating, apoi că telefonul mobil și calculatorul (instrumente de lucru net superioare tembelizorului în ceea ce privește deschiderea spre lume și reala independență a utilizatorului), îți furnizează un volum mult mai mare de informații necesare și în condiții eminamente nestresante pentru esența omului modern și – zice-se – hipercivilizat, dar tot mai puțin știutor în adevăratul sens al cuvântului. Căci iată ce ne spune cu insistență taoismul despre adevărații și falșii știutori, această superbă învățătură/filosofie (totodată a treia religie a chinezilor, alături de confucianism și budism), apărută pe acele meleaguri în urmă cu peste 2500 de ani: „A ști, dar a te crede neștiutor este cel mai bine; a nu ști, dar a te crede atotștiutor este o adevărată boală”. La rândul său, Confucius punctează în Analecte: „Când știi să socotești că știi; când nu știi să socotești că nu știi. Aceasta înseamnă cu adevărat a ști”.
Mă rog, pe-atunci oamenii erau nu doar mai înțelepți ca cei de-acuma, pesemne datorită fondului lor (încă) nepervertit și a legăturilor mult mai strânse și mai generoase cu natura, nesiluită în halul la care a adus-o actualul mamifer hiperimbecilizat (el se crede hipercivilizat), dar aveau și mai mult respect față de mediul social, instinctiv conștientizând că alterarea mediului ambiant se transformă într-o capcană mortală pentru el și Dumnezeu știe câte dintre viitoarele generații...
Fără intenția de-a stabili o ierarhie a ticăloșiei postdecembriste (așa ceva este practic imposibil, atât din pricina mulțimii lichelelor cu ștaif – impostori, necalificați, tâlhari și trădători fără egal în istoria noastră doldora de secături, cât și din cauza maselor resemnate, care, prin umilința și nătângia lor îndârjită, legalizează, cauționează și prelungesc împilarea pe aceste meleaguri), în cele ce urmează voi înfățișa câteva chipuri/necaractere „remarcabile”, adică așa cum rasa umană (prezentă și viitoare) n-ar trebui să mai avorteze.
Primul în această galerie a neoamenilor, cu rang de demnitar postdecembrist și pretenții de mare om de cultură (chiar aspirant la Premiul Nobel pentru Literatură, precum plagiatorul lui confrate Mircea Cărtărescu), este Varujan Vosganian. Considerându-se un armean supraînzestrat (desigur, nu și într-ale caracterului), ăsta nu s-a mulțumit doar cu rolul de politruc fără pic de demnitate (în urmă cu câțiva ani, când era ministru aldist al Economiei noastre pe butuci, el a scăpat cu lacrimi, mir și un car de umilință de o binemeritată întemnițare), dar continuă – atât cât îi stă acuma în putință – să se considere o victimă a postdecembrismului tolerant cu toate javrele (nu și cu megajavrele de calibrul Elenei Udrea, a lui Adrian Năstase, Liviu Dragnea sau Traian Băsescu), continuă – cu vocea lui de castrat atotgrețos – să trăncănească vrute și nevrute pe la acele posturi care fac greșeala să-l invite (repet, alde ăștia, foști și actuali demnitari fără urmă de demnitate și realizări, n-ar trebui să fie invitați la mijloacele de împroșcare cu zoaie în mase!), ba chiar are tupeul să se creadă un remarcabil brand al culturii contemporane, dovadă faptul că-și lansează maculatura în toată România, ca și cum nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase. Sau, mai bine spus, ca și cum el ar fi fost înainte un neînfricat luptător pentru prestigiul României și binele celor mulți, iar acuma, da, reprezintă un îndrăgit model moral-patriotic pentru toți românii, îndeosebi pentru tineri. Pesemne că ipochimenul, așijderea altora de teapa lui, cunoaște celebra maximă a lui Cicero („Caracterul fără inteligență poate mult, inteligența fără caracter nu valorează nimic”), dar nu se sinchisește de ea, deoarece rudimentele de conștiință îl asigură că aceasta nu-l vizează pe el...
Însă el, neomul Varujan Vosganian, în pofida eforturilor postdemnitare, ilustrează doar detestabilul joc de glezne al arivistului ipocrit, izgonit (sper că pentru totdeauna) din funcțiile publice și, tocmai de aceea, amarnic torturat de gândul că nimeni nu mai are nevoie de el și că românii, aduși la sapă de lemn de el și ai lui, nici pomeneală să-i regrete absența. Iată de ce ăsta, la rându-i ține morțiș să-i mai tortureze olecuță pe români (mă rog, pe o parte dintre ei) prin lansări de cărți, din fericire fără vreun impact asupra literaturii și culturii noastre. Căci ce impact poate să aibă un individ fără caracter și har (componenta artistică este debilă fără cea umană a autorului!), chiar dacă, în urmă cu puțin timp, s-a făcut luntre și punte să-și vândă făcăturile la Baia Mare (cu siguranță că și în alte localități)?! Firește, cu excepția acelor trepăduși, făcuți de oportunism și vagi interese culturale după chipul și asemănarea cu această dihanie armenească...
A doua fioroșenie în acest sui-generis clasament al nedemnilor demnitari postdecembriști este, după părerea mea, Lucian Bode, actualul ministru de Interne și fost ministru oriunde s-a eliberat un loc și era nevoie de un slugarnic aflător în treabă. El ilustrează nu numai desăvârșitul prototip al necalificatului și impostorului (de pildă, teza sa doctorat la plesneală este în continuare secretizată!), ci și al ipochimenului care, alături de idioții și aroganții săi subalterni (grosul actualilor polițiști, demni urmași ai foștilor milițieni, veghează cu strășnicie la desfășurarea „în condiții legale” a nelegiuirilor – furturi, contrabandă, trafic de carne vie etc.), pune zdravăn umărul ca ei toți să scape basma curată din noianul de situații necușere, să se poată pensiona la vârste „fragede” (mult sub 50 de ani) în comparație cu grosul truditorilor și, desigur, ca șefii lui (Iohannis și Ciucă) să fie mulțumiți de mizerabila lui prestație.
Indiscutabil că mulți alți sforari și aflători în treabă își au asigurat locul de dezonoare în acest clasament: Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Ion Iliescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Mugur Isărescu (alias Manole), Florin Cîțu, Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila, Virgil Popescu, Ligia Deca, Bogdan Aurescu (atotștersul liberal de la Externe), Rareș Bogdan, Kelemen Hunor, Marius Budăi ș.a.m.d. Despre unii dintre ei deja am scris. Despre alții urmează să scriu. Dar fără vreo speranță că la noi lucrurile se vor îndrepta degrabă pe calea adevărului, corectitudinii și prosperității generale.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News