Străzile satului Chintelnic din județul Bistrița-Năsăud s-au umplut, în seara dinaintea Bobotezei, de colindători costumați cât mai înfricoșător, cunoscuți sub numele de Hâzii, care au mers pe la casele oamenilor pentru a alunga spiritele rele și a pregăti venirea preotului cu crucea.
Obiceiul, vechi de sute de ani, este păstrat cu sfințenie în această localitate. În fiecare seară de 5 ianuarie, Hâzii (substantiv desemnând persoane hidoase, slute — n.r.) se costumează în special în straie vechi, se dau cu făină pe față sau poartă măști cât mai înfricoșătoare, iar apoi colindă din casă în casă.
Printre personajele care nu lipsesc în niciun an de pe ulițele acestui sat din Bistrița-Năsăud, spre amuzamentul celor care îi primesc pe colindătorii mascați, se numără ofițeri, babe, moși, miri, nuntași, preoți, drăcușori, iar efortul lor "artistic" este răsplătit de către gazde cu băutură și prăjituri.
Hâzii din Chintelnic sunt primiți cu bucurie în fiecare casă, acesta fiind un nou prilej pentru localnici de a se revedea după Crăciun și Anul Nou.
După vizita "mascaților", preotul din Chintelnic merge cu crucea pe la fiecare casă, așa cum este obiceiul de Bobotează, pentru a sfinți încăperile cu agheasmă.
Preluare: AgerPres.ro