Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a cercetat în stare de arest preventiv inculpaţii O. Gavril, P. Olimpiu., B. Casian, F. Gheorghe, S. Ioan, S. Cosmin, M. Vasile şi S. Vasile pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 11 noiembrie 2014, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus trimiterea persoanelor mai sus menţionate în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunile menţionate anterior, reţinându-se faptul că în cursul lunii august şi începutul lunii septembrie 2014, inculpaţii au racolat, transportat şi adăpostit un număr de 36 migranţi, cetăţeni sirieni, contra unor sume de bani în valută (3.400 euro / grup). Persoanele implicate intenţionau să treacă migranţii fraudulos peste frontieră, din România în Ungaria, după care să îi transporte în Austria, Germania, Italia sau Franţa.
Tot prin rechizitoriu s-a propus confiscarea a patru autoturisme care erau folosite la transportul migranţilor precum şi a sumei de 22.065,50 euro, sumă reprezentând folosul infracţiunii.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
La începutul lunii septembrie 2014, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare şi PTF Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au destructurat o reţea de traficanţi de migranţi. Din cercetări a rezultat că mai mulți cetățeni romani, domiciliați în județele Satu Mare și Maramureș, au constituit o grupare care avea ca scop racolarea, adăpostirea, îndrumarea, călăuzirea şi transportul mai multor cetăţeni străini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României către alte ţări din spaţiul comunitar. Astfel, suspecţii au asigurat recrutarea, cazarea şi transportul migranţilor, în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat, pentru a fi preluaţi de ceilalţi membri ai grupării etc.
Preluare: InfoMM.ro