Potrivit primelor informaţii, șoferul autocarului implicat în accidentul de pe DN 1, de la Strejnic, este vinovat de producerea accidentului. La fața locului nu au fost găsite urme de frânare, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, potrivit Agerpres.

Autobuzul, care efectua curse regulate pe traseul Mănești-Ploiești, a lovit din spate o autobasculantă încărcată cu nisip. În urma impactului, nisipul din bena autobasculantei s-a răsturnat peste autobuz.

La fața locului nu au fost găsite urme de frânare, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, potrivit Agerpres.

Autoritățile iau în calcul mai multe ipoteze, în sensul că șoferul ar putea să fi adormit sau autocarul ar fi putut avea probleme tehnice.

Traficul în zonă este blocat pe sensul de mers pe care a avut loc accidentul, astfel că se circulă alternativ dirijat, la fața locului aflându-se politiști de la circulație.

În urma accidentului, cinci persoane au murit, printre ele, şi şoferul autobuzului. 26 de persoane au fost rănite, a declarat la România TV prefectul de Prahova, Raluca Paraschiv. Victimele au fost transportate la spital şi triate. Doi dintre răniţi sunt în stare gravă, cu şanse mici de supravieţuire.

Autorităţile au activat două numere de telefon, de urgenţă, pentru rudele victimelor: 0244 515 933 şi 0244 515 946.

Traficul rutier este blocat în zona Stejnic, iar circulaţia a fost deviată pe Centura de Est a oraşului Ploieşti, însă maşinile pot circula şi prin centrul municipiului Ploieşti.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și