Canal 24Horas precizează că tragicul accident este primul care se petrece pe liniile de tren de mare viteză din Spania, o reţea apreciată drept una dintre cele mai bune din lume. Trenul care a deraiat nu era unul de mare viteză, însă ar fi putut deraia, potrivit unor informaţii neconfirmate de autorităţi, din cauza vitezei excesive.

Cel mai grav accident feroviar petrecut în Spania a avut loc la 3 ianuarie 1944 într-un tunel de pe linia care unea oraşele Palencia şi La Coruńa, în apropierea staţiei de tren Torre del Bierto, din comunitatea autonomă spaniolă Castilla y Leon. Expresul plin de călători s-a lovit în plin de o locomotivă care efectua manevre pe şine. În accident ar fi murit până la 500 de persoane, însă este vorba de estimări, întrucât cenzura dictaturii franchiste a păstrat tăcerea asupra accidentului, iar cifra oficială anunţată a fost de 78 de morţi şi 75 de răniţi.

În 1972, 77 de persoane şi-au pierdut vieţile tot în urma unei deraieri, a unui automotor care efectua o călătorie între oraşele andaluze Cádiz şi Sevilla. Cu 200 de pasageri în cele 4 vagoane, automotorul s-a lovit de un tren expres în care se aflau 500 de pasageri.

Cel mai recent accident feroviar, înainte de cel petrecut miercuri, este cel care a avut loc în 24 iunie 2010. Atunci, 12 persoane şi-au pierdut vieţile şi alte 14 au fost rănite, lovite fiind de un tren care nu urma să oprească în staţia de tren din Castelldefels (Barcelona). Tinerii traversau neregulamentar calea ferată, grăbindu-se să ajungă la plajă, în noaptea de Sânziene.

Bilanţul accidentului de tren care a avut loc miercuri în apropiere de Santiago de Compostela se ridică la peste 56 de persoane decedate, potrivit preşedintelui Tribunalului superior de justiţie din comunitatea autonomă spaniolă Galicia, Miguel Ángel Cadenas. Acesta a confirmat că autorităţile şi echipele de salvare au găsit 56 de trupuri neînsufleţite şi a apreciat că numărul victimelor se poate ridica la peste 60 de persoane. În plus, el a precizat că în cazul unora dintre răniţii grav, nu se ştie cum evoluează situaţia lor. Peste 70 de persoane au fost rănite în urma deraierii trenului.


Preluare: AGERPRES/(AS - autor: Ruxandra Constantinescu)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și