Președintele PMP, Traian Băsescu, este de părere că, dacă ar fi avut "o urmă de bun simț", Cătălin Cherecheș ar fi trebuit să își retragă candidatura de la Primăria Baia Mare.
"Cherecheș este un ticălos! Sunt împotriva arestărilor preventive inutile, mai ales atunci când acestea sunt făcute în urma unor denunțuri care pot fi delațiuni fără probe sau pentru fapte dezvăluite de mafioți care, pentru a rămâne cu banii și libertatea, fac denunțuri adesea stimulate de diverse instituții, pentru fapte imaginare sau poate reale, dar petrecute cu mulți ani în urmă. Dar Cherecheș, reales în funcția de primar de Baia Mare, a fost prins în flagrant luând mită. Dacă ar fi avut o urmă de bun simț, și-ar fi retras candidatura înainte de ziua votului. N-a făcut-o. Dacă ar fi avut urmă de decență, ar fi notificat BEC că își retrage candidatura înainte de validarea alegerilor. Ar fi dat băimărenilor șansa să nu fie cei care au votat un infractor prins în flagrant, luând mită. La Cherecheș arestarea preventivă era justificată", a scris Băsescu, pe Facebook.
Cătălin Cherecheș a fost reales primar al municipiului Baia Mare cu un procent de 71% din voturile băimărenilor. Acesta a candidat pe listele Coaliției pentru Baia Mare, fiind susținut de UNPR, PNȚCD, PSRO și Forumul Democrat German.
Marți, Tribunalul Maramureș a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune formulată de Cătălin Cherecheș.
Preluare: AgerPres.ro