Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook, răspunzând întrebării unui utilizator al rețelei de socializare, că în acest moment nu există o soluție mai bună pentru conducerea DNA decât Laura Codruța Kovesi, potrivit B1 TV.
”Domnule presedinte, dar oamenii sunt mai importanti decat institutiile. Pentru asta ne alegem conducatorii. Pe cine vedeți în locul lui Kovesi?”, l-a întrebat un cetățean pe fostul șef al statului.
„În acest moment nu există o soluţie mai bună. Din păcate Koveşi a intrat într-un derapaj din care trebuie readusă pe linia corectă specifică magistraţilor. Şi totuşi, vă aduceţi cumva aminte când aţi votat-o pe doamna Koveşi?“, a răspuns Băsescu.
Totodată, fostul președinte a atras atenția asupra faptului că mulţi fac greşeala de a identifica DNA cu şefa innstituţiei, Laura Codruţa Kovesi.
„Haitei propagandei îi spun cert un lucru: Koveşi este departe de a fi întruchiparea corectitudinii şi a cinstei şi, în acest sens, am aflat destule în ultimele luni ale mandatului şi mai ales după ce am plecat de la Cotroceni. Dragi propagandişti ai anilor `50, dacă vreţi să faceţi ceva pentru DNA şi pentru ţară, apăraţi instituţia şi n-o legaţi definitiv de un om trecător. Mă întreb cum aţi mai putea apăra DNA punând semnul egal între Laura Codruţa Koveşi şi DNA dacă într-o zi o veţi vedea la televizor pe Laura Codruţa Koveşi cu cătuşe“, a mai spus Băsescu.
Fostul șef al statului a ținut să-i transmită, tot pe Facebook, ministrului Justiției, Raluca Prună faptul că ”mai devreme sau mai târziu, Koveşi va pleca. DNA-ul va rămâne”.
„Prună, să ştii şi tu, Koveşi nu este = DNA. Ca orice analfabet instituţional cu rădăcini educaţionale consolidate în anii comunismului, şi ministrul Prună confundă persoanele cu instituţiile. Şi atunci nu rămâne decât un lucru simplu: Prună o susţine pe Koveşi, iar eu susţin DNA-ul ca instituţie. Fiecare are abordarea la care îl duce mintea. Dragă Prună, trebuie să înţelegi încă ceva: mai devreme sau mai târziu, Koveşi va pleca. DNA-ul va rămâne. Şi încă ceva : Doamna Koveşi are pasiunea prezenţei la televiziuni, la fel ca politicienii. Şi atunci de ce supărare că este atacată? Un procuror şef, într-o democraţie normală, apare public de două ori pe an“, a mai scris Băsescu pe Facebook.
Preluare: B1 TV