În cadrul activităţilor de prevenire a delictelor silvice efectuate de poliţişti, împreună cu reprezentanţi ai Ocoalelor Silvice Poienile de sub Munte şi Ulmeni, au fost depistaţi doi bărbaţi care transportau ilegal material lemnos.

Unul dintre aceştia, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat pe drumul forestier "Rica" de pe raza localităţii Poienile de sub Munte, în timp ce transporta cu un tractor 3.92 mc lemn de esenţă răşinoase. Întrucât nu deţinea aviz de însoţire, poliţiştii au confiscat materialul lemnos iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional.

În cantonul silvic nr. 7 Stircu, Ocolul Silvic Ulmeni, în locul numit "Pe deal" au fost identificaţi trei băimăreni în vârstă de 29, 51 şi 56 de ani care transportau cu un autoturism lemn de foc fasonat, de esenţă fag, pe care l-au sustras în dauna unei societăţi ce exploatează material lemnos în zonă.


Acţiune organizată de poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag

Ieri, între orele 09.00 – 16.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au organizat o acţiune pe raza de competenţă. Ei au controlat 38 de autovehicule şi au legitimat 44 de persoane. Pentru abaterile constatate au aplicat 34 sancţiuni contravenţionale în sumă de 10.500 de lei. De asemenea, a fost reţinută în vederea stabilirii provenienţei cantitatea de 3.1 mc buşteni de esenţă fag, în valoare de 402 lei.


Preluare: eTransilvania

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și