Deoarece şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, echipajul a pornit în urmărirea maşinii, fiind anunţate toate instituţiile de cooperare.

La intrarea în orașul Rădăuţi, șoferul a abandonat autoturismul şi a fugit spre locuinţele din apropiere, iar în interiorul mașinii au fost descoperiți șase bărbați de cetățenie ucraineană. Aceştia au fost conduși la sediul STPF Suceava unde s-a stabilit că nu efectuaseră formalităţile de intrare în România prin punctul de frontieră.

Bărbaţii au cerut o formă de protecție statului român și au depus cerere de azil, fapt pentru care au fost preluaţi, conform procedurilor, de reprezentanţii Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți.
În urma extinderii cercetărilor, lucrătorii noștri au identificat alți doi cetățeni români care au participat, împreună cu șoferul maşinii urmărite, la activitatea infracțională.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de cei trei cetățeni domiciliați pe raza județului Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, cazul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea soluționării legale.

În acest context, reiterăm că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a dispus, încă de la debutul situaţiei generate de conflictul din Ucraina, măsuri de întărire a controlului și supravegherea sporită la frontieră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și