Poliţiştii maramureșeni, care au participat la Campionatului Naţional de Înot al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în perioada 03 – 07 iulie a.c. la Târgovişte, s-au întors acasă cu trei medalii.
Municipiul Târgovişte a găzduit în acest an etapa finală a Campionatului de înot al Ministerului Afacerilor Interne.
Opt poliţişti maramureşeni “au intrat la apă” şi au concurat alături de cei mai buni sportivi înotători din structurile Ministerului Afacerilor Interne, din întreaga ţară. Concursul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă, respectiv, până în 35 de ani, 35-45 de ani şi peste 45 de ani, masculin şi open feminin.
Poliţiştii maramureşeni au participat la mai multe probe, pe categorii de vârstă, şi au reuşit să obţină trei medalii, astfel:
Agent principal de poliţie Marin Simona – locul II la categoria 50 metri liber; categoria sub 35 de ani.
Agent şef principal de poliţie Sălăjan Daniel – locul II la categoria 50 m liber, categoria peste 45 de ani.
Inspector de poliţie Băltan Adrian – locul III la categoria 100 m bras, categoria sub 35 de ani.
Felicitări câştigătorilor, medaliaţilor şi tuturor participanţilor!