Poliţiştii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean ucrainean care s-a prezentat la controlul de frontieră la conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Ieri, 22 august a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieșire din România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 38 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina.
La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-a fost solicitat și permisul de conducere. Astfel, în urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că avea dreptul de a conduce pe teritoriul României suspendat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.