Vineri, 2 februarie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 56 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având numere de înmatriculare specifice Ucrainei.

Odată cu pașaportul, colegii noștri i-au solicitat șoferului și permisul de conducere, iar în urma verificărilor aceștia au constatat că documentul prezentat de bărbat, având însemnele autorităților ucrainene, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră faptul că anul trecut, aflându-se pe teritoriul Bulgariei, a pierdut permisul de conducere, motiv pentru care a contactat o persoană astfel încât să-i procure un alt document având aceleași date ca și cel pierdut.

În cauză polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și