În cadrul unui Consiliului European ce se va desfășura joi și vineri la Bruxelles, liderii Uniunii Europene vor anunța măsurile punitive ce ar urma să se coordoneze cu măsuri similare adoptate de Statele Unite ale Americii, potrivit responsabililor citați.

Interdicția privind investițiile, cea mai recentă dintr-o serie de măsuri începând din iulie, este menită să arate și faptul că, în ciuda devalorizării rublei, nu se pune încă problema ridicării sancțiunilor atât timp cât Moscova nu renunță la sprijinul pentru rebelii din estul Ucrainei. „Totul este pregătit la timp pentru Consiliul European”, a afirmat marți seară un oficial al UE în urma unei decizii politice de a merge înainte cu măsurile legate de Crimeea. „Există consecințe pentru încălcarea normelor de drept internațional”, a precizat un al doilea oficial, vorbind sub rezerva anonimatului.

După cum anunța agenția de presă britanică la 10 decembrie, sancțiunile vor viza interdicția pentru cetățenii UE de a cumpăra sau finanța companii din Crimeea, o regiune a Ucrainei anexată de Rusia în martie, urmată de o tensionare a relațiilor Est-Vest nemaiîntâlnită de la încheierea Războiului Rece.

Cel mai recent „draft” al comunicatului ce urmează a fi difuzat de liderii europeni cu ocazia summitului notează că măsurile legate de Crimeea consolidează „poziția Uniunii de a nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeii”. Anterior, Uniunea Europenă a interzis importurile din Crimeea și a restricționat posibilitatea de noi investiții în proiecte de infrastructură din sectoarele transportului, telecomunicațiilor și energiei, precum și investițiile în parteneriate de tip „joint venture” pentru exploatarea petrolului și gazelor naturale.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și