Uniunea Europeană și-ar putea înăspri sancțiunile împotriva Rusiei, dacă aceasta va închide robinetul la gaze în prag de iarnă, pe fondul divergențelor cu Ucraina în problema livrărilor de gaze, a declarat europarlamentara letonă Sandra Kalniete, vicepreședintă a grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, într-un interviu acordat miercuri antenei ucrainene a Deutsche Welle.
"Cred că vom fi pregătiți să o facem, dacă Rusia va suspenda livrările de gaze", a afirmat Kalniete, fostă șefă a diplomației letone, în prezent membră a delegației de cooperare cu Ucraina.
Ea a remarcat, de asemenea, că UE ar trebui să facă totul pentru a deveni mai puțin dependentă de comerțul cu Rusia și de gazele rusești.
Noi sancțiuni împotriva Rusiei ar putea interveni dacă rebelii, controlați de Rusia, vor încălca linia de demarcație din estul Ucrainei, care a fost stabilită ca urmare a acordurilor de încetare a focului de la Minsk.
"Acest lucru va fi perceput ca o nouă spirală a războiului. Evident, nu de către toate statele (membre UE), pentru că există țări care din cauza unor probleme interne și relații bilaterale cu Rusia folosesc o terminologie diferită, deși ele știu foarte bine că acesta este un război", a spus ea.
Rusia și Ucraina puteau să semneze un acord cu privire la livrările de gaze încă de marți dacă Kievul ar fi făcut dovada că dispune de capacitatea financiara de a-și rambursa datoria și de a onora plata anticipată pentru livrări, a declarat miercuri ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, citat de Ria Novosti. Datoria acumulată de Ucraina la gaze se ridică în prezent la 5,3 miliarde de dolari, potrivit Moscovei. Autoritățile ruse se așteaptă ca puterea de la Kiev să achite 1,4 miliarde până la sfârșitul lunii octombrie, iar restul de 3,1 miliarde de dolari până la sfârșitul anului.
El și-a exprimat speranța că la negocierile trilaterale Ucraina-Rusia-UE, programate la 29 octombrie, se va ajunge la o decizie finală în problema reglementării problemei gazelor cu Ucraina.
"Aceasta însă nu depinde de noi. Dacă Ucraina va avea bani, documentul va fi semnat, dacă nu, vom aștepta momentul când ea îi va găsi", a spus oficialul rus, adăugând că Ucraina și Comisia Europeană au la dispoziție cinci zile lucrătoare pentru a identifica o sursă de finanțare pentru noile livrări de gaze rusești. Deocamdată, volumul de gaze necesar Ucrainei pe timpul iernii nu este clar și nici sursele de finanțare a acestuia, a mai spus el.
La negocierile de marți, Comisia Europeană a propus ca o societate europeană să cumpere gaze pentru Ucraina și să i le revândă. Directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller, a respins însă această idee și a declarat că Moscova nu ia în considerare posibilitatea apariției unui intermediar european, care să cumpere gaze la granița dintre Rusia și Ucraina. Negocierile asupra gazelor, desfășurate marți la Bruxelles, s-au încheiat fără succes, iar părțile au convenit asupra unei noi reuniuni miercurea viitoare.
Preluare: AgerPres