Ultimii doi prizonieri americani din Coreea de Nord, eliberaţi sâmbătă datorită unei misiuni secrete fără precedent la Phenian a şefului serviciilor americane de informaţii, au ajuns în SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele american Barack Obama a salutat imediat eliberarea lui Kenneth Bae şi a lui Matthew Todd Miller, ultimii doi americani închişi oficial în Coreea de Nord după ce au fost condamnaţi la pedepse grele de muncă forţată.
Directorul Serviciului naţional de informaţii (DNI), James Clapper, s-a implicat personal în operaţiunea de eliberare a celor doi bărbaţi, a precizat DNI într-un comunicat.
După eliberare, ei luat imediat drumul SUA, ajungând în cele din urmă la baza militară Lewis-McChord, în estul statului Washington, unde au fost întâmpinaţi de rude şi apropiaţi.
James Clapper s-a deplasat în Coreea de Nord şi a purtat, "în numele SUA, discuţii cu Republica Populară Democrată Coreeană pentru eliberarea celor doi cetăţeni americani", a precizat Departamentul de Stat, fără a menţiona când a început misiunea secretă.
Potrivit unui înalt responsabil american, Clapper s-a deplasat în Coreea de Nord ca „trimis personal” al preşedintelui american.
Cele două eliberări survin la două săptămâni după eliberarea, surprinzătoare, a unui alt american, Jeffrey Fowle. Nu mai există astfel, oficial, niciun american prizonier în Coreea de Nord.
"Este o zi minunată pentru ei şi pentru familiile lor", a transmis preşedintele Obama de la Casa Albă, cu câteva ore înainte de deplasarea la Beijing, aliat al Phenianului.
"Suntem, bineînţeles, recunoscători că ei se pot întoarce în siguranţă", a spus el, fără a mulţi direct Coreii de Nord, stat inamic al SUA, în special din cauza programului său nuclear. Cele două ţări nu au relaţii diplomatice, dar întreţin schimburi prin intermediul Suediei şi a unui canal de comunicare, cunoscut de diplomaţi, cu sediul la ONU în New York.
Kenneth Bae, un american de origine coreeană, a fost arestat în noiembrie 2012 şi condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru că a încercat să răstoarne regimul, conform justiţiei nord-coreene.
La 14 septembrie, autorităţile nord-coreene l-au condamnat pe americanul Matthew Todd Miller la şase ani de muncă silnică pentru comiterea de „acte ostile” ca turist într-o ţară izolată. Miller, originar din Bakersfield (California), a intrat în aprilie acest an în Coreea de Nord, unde şi-a rupt viza turistică şi a cerut Phenianului să îi acorde azil.
Pe 8 septembrie, la câteva ore după anunţul procesului lui Miller, SUA au solicitat Phenianului să îi elibereze pe toţi cei trei cetăţeni americani deţinuţi în acel moment în Coreea de Nord - Matthew Todd Miller, Jeffrey Fowle şi Kenneth Bae.
Preluare: RomaniaTV.net