Incident grav în municipiul Baia Mare, în cursul după amiezii de astăzi. Un băimărea s-a înjughiat cu cuţitul de bucătărie în abdomen.
Acesta a recurs la gestul extrem după o ceartă aprinsă cu soţia sa. Norocul a fost că a ajuns la timp la spital, iar medicii fac tot posibilul pentru a-l salva.
Este vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani care într-un exces de furie a luat la mână un cuţit de bucătărie pe care şi l-a înfipt în stomac. Întreaga scenă a avut loc sub privirile îngrozite ale soţiei care a cerut imediat ajutorul prin 112 al paramedilor de pe SMURD.
Cadrele medicale l-au preluat imediat pe bărbat şi după ce a fost stabilizat a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Baia Mare.
Preluare: InfoMM.ro