Primarul comunei Ghelinţa, Ilyes Botond Janos, a declarat, pentru Agerpres, că, din fericire, copilul nu a fost rănit grav, însă incidentul ar fi putut avea un final dramatic.

"Din fericire nu e grav, dar să vă gândiţi că ursul a intrat în localitate aproape în mijlocul zilei şi a traversat toată comuna de la un capăt la altul, aproximativ 5 kilometri. A prins copilaşul pe o uliţă din mijlocul comunei. S-a întâmplat în jurul orei 10,00, copilul se juca pe drum, când a venit ursul şi l-a lovit. Copilul a ajuns la spital, s-a ales cu o lovitură şi cu o sperietură. (...) Vă daţi seama, a trecut pe lângă grădiniţă, şcoală, primărie, avem o grămadă de înregistrări în care se vede ursul, care nu e tocmai mic", a declarat primarul.

Edilul a mai adăugat că a solicitat ajutorul Jandarmeriei pentru alungarea animalului.

Am reuşit să îl alungăm, a intrat în pădure. Am chemat jandarmii, am cerut RO-ALERT pentru zonă, dar nu avem nimic în mâna noastră ca să ne apărăm. Aşteptăm să ne ajute jandarmii", a mai spus Ilyes Botond Janos.

Luna trecută, doi bărbaţi din judeţul Covasna au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de urşi, unul în localitatea Zagon, iar cel de-al doilea între staţiunea Şugaş Băi şi municipiul Sfântu Gheorghe.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și