Românul a căzut de pe acoperişul unei clădiri, de la o înălţime de aproximativ 20 de metri, relatează Libertatea. El încerca să sară pe un alt acoperiş, însă acest lucru i-a fost fatal, căci distanţa între cele două clădiri era mai mare de cinci metri. În cadrul anchetei, poliţiştii au descoperit că bărbatul se afla în stare de ebrietate şi cel mai probabil din acest motiv nu a estimat bine distanţa.

Totodată, nu este clar ce anume căuta bărbatul pe acoperiş, însă martorii spun că acesta a fost văzut pe acoperiş cu doar câteva minute înainte de incident.

El ar fi încercat să intre într-un apartament pentru a-l jefui. Nu a reuşit, iar apoi a vrut să sară pe o altă clădire. A căzut însă peste o masă din faţa unui restaurant, unde cu puţin timp înainte acolo au luat masa mai mulţi oameni.

Poliţiştii au găsit în buzunarele bărbatului aproximativ 300 de euro, însă nicio persoană din apartamentele apropiate nu a declarat dispariţia unei sume de bani. Anchetatorii cred însă că acesta ar fi putut să fure aceşti bani în alte jafuri.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și