Accidentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 6.20 și s-a produs la ieșirea din localitatea Mara spre Baia Mare. S-au anunțat și trei persoane rănite.

La fața locului echipajele de intervenție au acordat îngrijiri medicale victimelor. Două dintre acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Sighetu Marmației cu autosanitare ale Ambulanței și SMURD.

Cauza producerii accidentului pare a fi neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil ud și alununecos.

ACTUALIZARE: Comunicat IPJ Maramureş

Azi dimineaţă, la ora 06.15, poliţia a fost sesizată prin SNUAU 112, că în Pasul Gutâi a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Poliţiştii au constatat că un tânăr de 19 ani din Baia Mare, care conducea o autoutilitară pe DN 18, în Pasul Gutâi, într-o curbă periculoasă a pierdut controlul direcţiei de mers, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe partea stângă a sensului de mers.

Impactul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unui pasager în vârstă de 63 de ani. Ambii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu au rămas internaţi.

Tânărul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și